V. şi SOMPTUOZITĂŢI COMBINATORII (Un muzeu în labirint) V. şi NOTE DESPRE PALER (Rugaţi-vă să nu vă crească aripi) V. şi UN JURNAL (Aventuri solitare)

Octavian Paler: Drumuri prin memorie

          Iată o carte extraordinară. Sunt convins că aceste Drumuri prin memorie* sunt nu numai una dintre cele mai bune relatări de călătorie din literatura română, dar şi, pentru vremea din urmă, un volum de proză cu totul de excepţie, datorat unui scriitor - adică poet şi om de cultură - în cel mai vibrant sens al cuvîntului.
          În materie de savoare a unor însemnări de drum, cartea sa nu-şi găseşte pereche decît în cele ale unor Hogaş, Călinescu sau Eugen Barbu. (Îl exclud pe Geo Bogza, el aparţinînd cu totul altei rase, cea a creatorilor de viziuni şi peisaje fabuloase, generate prin ridicarea la pătrat şi la cub a datelor unei realităţi chiar anodine. Seria mai sus numită, de care ţine şi Paler, reprezinte tagma vaganţilor care, văzînd, vor să amplifice imaginea a ceea ce ştiu; Bogza e simbolul tagmei celor care, din propensiune temperamentală, amplifică ceea ce văd).
          În materie de eleganţă frazării, de armonie a discursului, Octavian Paler are un singur confrate, de care-l leagă nu atît stilul în sine - al aceluia fiind mult mai preţios şi mai cătănit, faţă de fierbintea cerebralitate a contemporanului nostru - , cît respectul pentru ritm şi vocaţia muzicalităţii verbale: Mateiu.
          Octavian Paler a călătorit în Egipt şi în Grecia şi a scris acest "memorial". Mă întreb: ce a însemnat pentru el călătoria în aceste două ţări. de dinainte de istorie? Un pretext? Un catalizator? O verificare? O descoperire?
          Din toate acestea cîte ceva, şi nici una în totul.
          Pentru Paler călătoria este un pretext, şi nu adevărata raţiune, pentru că adîncul său ţel este "să pot reinventa singur tot, potrivit unui cod personal" (p.22). Pentru mulţi dintre noi ceştilalţi, voiajori impenitenţi, călătoria e un scop în sine.Plecările spre alte locuri conţin mirajul metamorfozării noastre. Sperăm că distanţele ne vor schimba, ne vor uşura, că in kilometri se vor toci obsesiile, că ne vom uita prin hoteluri şi cabane incertitudinile, prin gări şi cărări suferinţele, că cerul altfel de deasupra îl va colora altfel şi pe al nostru dinăuntru.
          Pentru Paler, însă, călătoria nu e un dor de spaţiu, ci un dor de timp. Ochii săi renunţă la funcţia de aparat fotografic, pentru cea de sondă a vremilor apuse. Aşezîndu-ne şi noi în acest punct de privire, ne întrebăm din nou: ce sens are călătoria? Să vezi. Adică? Să posezi imagini, privelişti? Posesie vană, vidă, efemeră, dacă ea nu duce la asumarea spirituală a unor spaţii. Şi acesta mi se pare gîndul fundamental al cărţii lui Octavian Paler.
          Trecem prin păduri, şi nu se lipeşte nimic de noi. Eminescu a trecut prin pădure, sau mai exact pădurea a trecut prin el, şi Eminescu a devenit el însuşi pădure. Pădurea a sădit în el un mod de a fi şi de a gîndi şi de a fremăta.
          Paler a umblat prin şi a scris despre Egipt şi Grecia pentru că avea în el, poate din strămoşi, poate din cărţi, setea de trecut. Căci, spune atît de frumos: "sunt perfect logici numai copacii care, pe măsură ce se înalţă, îşi adîncesc în egală măsură rădăcinile în pămînt" (p.135). Astfel, voiajul este pentru el nu stupid "turism", ci coborîre pe rădăcinile spiritului, aventură interioară, revoluţie a certitudinilor, eterna reîntoarcere pe tărîmurile culturii, la fel de vaste şi fascinante ca acelea ale naturii. Paler priveşte nu locuri şi peisaje, ci întrebări şi răspunsuri. Cartea sa nu conţine filmul unei călătorii, ci reflecţia unui moralist. Geografia nu are pentru el sens decît în măsura în care se revelează pecete a umanului. Or, adevăra pecete a umanului este spiritualitatea. Titlul cărţii are două feţe: drumuri prin memoria mea, acolo unde s-a sedimentat înţelesul celor văzute, şi drumuri prin memoria popoarelor, adică prin spiritualitatea lor de temelie. Suit în avion, Paler pleacă, înspre mituri, legende şi idei.
          Voiajul i-a fost şi catalizator. Sfinx, piramidă, Nil, Parthenon, Acropole îi incită meditaţia. Tipologic, Paler este un saturat de cultură, ins într-al cărui spirit viaţa s-a aşezat exclusiv în simboluri de literă, sunet şi culoare. Tot tipologic, el nu este un erudit, ci un cărturar, pentru care a trăi înseamnă a răsfoi emoţii şi sensuri. Un om pe care universul nu-l interesează decît sub unghi cultural. Restul fiind vremelnicie.
          Voiajul i-a fost apoi verificare. Aprioric pătruns de cele ce urma să vadă, Octavian Paler a confruntat ficţiuni livreşti cu realităţi concrete, confruntare ce "comportă riscul (de) a fi dezmoştenit de iluzii" (p.19). Risc acceptat conform principiului "a cunoaşte derizoriu mi se pare mai rău decît a nu cunoaşte de loc" (id.). De aceea "în fiecare drum am renunţat la peisaje interioare în favoarea celor adevărate, am renunţat la dreptul de a crede în ficţiunea unor locuri fabulate după gustul meu, înlocuindu-le, din păcate prea des, cu imagini neutre, văzute furtiv..." (id.). Ca şi o mare Lectură, ca şi un act de dragoste, o călătorie este o înfrîngere a subiectului de către obiect. Spaţiile, mai ales cînd sunt încărcate de timp, îl modelează pe Călător.
          Şi, în fine - last, but not least - călătoria a avut pentru Octavian Paler sensul descoperirii. Doldora de cunoştinţe prealabile, Paler îşi conservă neştirbită prospeţimea percepţiei şi a meditaţiei - semn al adevăratului poet. Autorul acestei cărţi rare este realmente un poet al prozei, cum o dovedesc fiecare pagină şi, aici, cele cîteva probe pe care mi le îngăduie suprafaţa unei cronici:
          "Există întrebări din care nu rodeşte niciodată vreun răspuns. Sfinxul e, poate, una din ele. Sau, poate că acesta e singurul lui destin. Să rămînă întrebare de piatră, aceeaşi la marginea deşertului, singura lui certitudine" (...) Nici o ipoteză nu e imposibilă lîngă această piatră bolnavă de infinit".
          "Ele, piramidele, ne tulbură în ipostaza de meteoriţi ajunşi la noi nu de pe altă planetă, ci dintr-un alt timp ireversibil pierdut, al pămîntului pe care trăim şi ne punem întrebări. (...) Sămînţa piramidelor, mi-am zis eu, dacă nu se află într-un fir de nisip din deşert, se află într-o clipă ce s-a temut de imensitatea timpului şi s-a acoperit cu un munte de piatră".
          "Nu ştiu cum arată Olimpul văzut de la poale, dar bănuiesc că anticii şi-l imaginau înălţîndu-ae între pini fluizi pînă ce piatra se făcea albastră şi se transforma fericită în cer".
          Octavian Paler este un virtuoz al spunerii cadenţate şi memorabile, frază după frază putînd rîvni la demnitatea de maximă sau butadă:
          "Mă tentează gîndul că legendele au murit pe Olimp din lipsă de oxigen, altitudinea cu care le-a obişnuit Fidias fiind cea a Acropolei".
          "Marea e ea însăşi un sfinx labil, în devenire continuă, care numai la ţărm are putinţa să-şi precizeze un profil durabil".
          "Nilul nu curge prin spaţiu, ci prin timp".
          "Rătăcirile ar fi cumplite dacă n-am avea fiecare o Ithacă proprie, interioară".
          Întregul volum te plasează astfel în deruta de a nu şti ce să preţuieşti mai întîi: cantitatea de poezie sau cantitatea de adevăr.
          Pentru că această carte, eveniment al scrisului artistic românesc, este o splendidă contopire a cugetării asupra Omului în timp, asupra acestei păsări Phönix care este cultura, cu descrierea picturală, plină de culoare şi fior, a unor spaţii pe care însuşi Cronos şi le-a ales drept mormînt. Este mărturia unui spirit mobil înlăuntru şi în afară, răsfrîngînd şi receptînd cultură în orice împrejurare s-ar afla, avid de călătoria pe care o simte ca pe o licoare ce ne strecoară în vinele sufletului timp creator, spaţiu plăsmuit - adică umanitate. Călătoresc pentru a fi tot mai om, în întindere şi în adîncime, iată ce are de comunicat, la sfîrşitul maratonului său spiritual, autorul, mînat de bunul adevăr că drumul cel mai scurt spre tine însuţi înconjoară pămîntul.
          Sunt sigur că umbra cuvintelor acestei cărţi fermecătoare se va imprima durabil în solul prozei noastre.
_________________________
               *) Octavian Paler, Drumuri prin memorie. Egipt. Grecia, Ed. Albatros, 1972, 232 pp., cu o prefaţă de Eugen Barbu