N-am intenţia să mă erijez în arbitru al polemicii provocate de dl. Gabriel Andreescu, la care au participat Octavian Paler, Alexandru Paleologu, Alexandru Zub, Fey Laszló, Dan Oprescu şi, prin comentarii marginale, Ana Blandiana, Daniel Vighi, Laurenţiu Ulici şi Liviu Andreescu (numele culese cu cursive fiind prezente cu texte în cartea* pe care o recenzez). Poziţia de tip împăciuitorist, à la anecdota cu rabinul ("se poate şi aşa, se poate şi aşa") nu-mi e deloc în fire. Cu toate acestea, sunt obligat să spun că prima reacţie pe care mi-a provocat-o lectura acestui volum colectiv a fost  conştiinţa imposibilităţii de a deosebi o "tabără" învingătoare. Cu excepţia cîtorva puncte de exces (cum ar fi atacul lui Gabriel Andreescu de pe penultima pagină a cărţii, 186; sau cel de la p.149, "Alexandru Paleologu... băiatul de trupă al Fundaţiei Anastasia"), opiniile exprimate (pe piste, ce-i drept, mai mult paralele decît coliniare) sunt rezonabile şi ataşante. Din păcate, ansamblul e incomplet, deoarece Octavian Paler a refuzat să accepte reproducerea articolelor sale: chiar dacă ele vor apărea într-un volum separat, faptul că eminentul scriitor şi lider de opinie nu şi-a învins o (justificată sau nu) idiosincrazie m-a mîhnit.

        Totul a pornit de la un studiu despre problema Basarabiei - şi, în ultimă instanţă, e de acceptat că mai important e ca locuitorilor acelei zone să li se asigure o existenţă liberă, decentă şi demnă, cu respectarea deplină a drepturilor omului (ceea ce nu se întîmplă acum), decît apartenenţa statală a teritoriului cu pricina. Asta nu va să zică resemnare din partea dreaptă a Prutului, dar e indubitabil că obiectivul numărul unu al unei politici realiste, fără demagogie patriotardă, se cade să stea sub egida principiului primum vivere...

        Raţional e şi distinguo-ul lui G.Andreescu în privinţa falsei egalităţi Tökes-Funar, aşezaţi de Al.Paleologu sub acelaşi epitet. Amîndoi au săvîrşit peste cal, dar în registre şi dintr-un fond de personalitate cu totul diferite. Patetismul (uneori) fanatic ("obtuz", zice chiar G.A.) al lui Tökes nu e totuna cu extravaganţele (uneori) burleşti ale lui Funar.

        Împărtăşesc atitudinea de scrutare cartesiană, senin sceptică, a lui Octavian Paler în faţa Occidentului (pe care-l admir ca pe, aşa cum s-a spus, cea mai puţin rea dintre organizările sociale posibile), pentru că detest idolatrizarea, snobismul, căzutul-pe-spate - dar constat că preopinentul său are dreptate să afirme că absenţa cărţilor  în serialul Dallas  nu e semnificativă, atîta vreme cît America produce masiv şi cultură, nu doar Coca-Cola şi kitsch,  pe care o găseşti dacă o cauţi unde-i e locul.

        Voi vibra întotdeauna, împreună cu Alexandru Paleologu, la viziunile febrile ale lui Ortega y Gasset, însă nu pot să nu-i conced lui Gabriel Andreescu că a veni cu citate exclusiv din "clasici" în chestiuni de politologie concretă e ca şi cum l-am citi pe Nichita Stănescu prin grilă Titu Maiorescu. N-am să spun că Ortega y Gasset e "irelevant", ci doar că e prea larg. Cît  despre europocentrism, chiar dacă spumosul calambur al (îngăduie-mi-se!) conului Alecu: "între cultura Bororo şi stilul rococo nu pot adopta o obiectivitate de antropolog" îmi provoacă delicii, imensitatea altor spaţii culturale mă înfioară. Sigur că pactizez cu autorul Bunul-ui simţ ca paradox în faţa tehnicismului din cînd în cînd pedant al lui Gabriel Andreescu (prea smerit în faţa bibliografiei la zi a problemelor, prea indiferent la adagiul nil novi sub sole°), dar, pe de altă parte, argumentaţia logică şi calmă a acestuia din urmă îmi impune în multe pagini.

        Ca iubitor al eternului feminin, ideea carnalităţii homosexuale îmi repugnă, dar în aceeaşi măsură mă încrîncenează amestecul brutal al statului în intimitatea fiinţei umane. Contrasemnez cu plăcere şi alegaţiile lui Gabriel Andreescu referitoare la inadmisibilitatea cruzimii faţă de animale (p.98). Mă întreb, de asemenea, dacă formula marelui cărturar care este Alexandru Zub, conform căreia naţiunea ar avea o identitate etno-culturală, e întru totul fericită. În schimb, observaţia d-sale că "există tentativa de a concerta* ortodoxia" într-o direcţie expansionistă (p.117) o preiau fără rezerve şi mă bucur s-o regăsesc şi sub pana lui OctavianPaler: "Un «internaţionalism ortodox», opus «internaţionalismului catolic» ar juca, în plan religios, mutatis mutandis, rolul pe care l-a jucat, în plan militar, Tratatul de la Varşovia şi, în plan economic, CAER-ul".

        Pasajele lui Gabriel Andreescu despre relaţia sa "mistică" cu cărţile (p.135), constînd în nimerirea din prima secundă a opului necesar dintr-un şir imens de rafturi, sau a rîndurilor utile dintr-un volum de sute de pagini deschis "la-ntîmplare", nu m-au convins, ba chiar le suspectez de o venială naivitate.  Îl aprob însă atunci cînd spune că, dacă e vorba despre statul de drept, inamovibilitatea judecătorilor sau formele de civism, "opera seducătoare a lui Malraux trebuie schimbată cu textele profesionale, dar în alt sens banale, ale d-lor Doru Cosma, Adrian Vasiliu, Tudor Drăganu şi cu jurisprudenţa Consiliului Europei" (p.145).

        Alături de tentele de "naţionalism luminat" şi sobru, accentele "europene" ale acestei antologii, cum remarcă echilibrat Dan Oprescu, sunt, ca şi neo-cioranismul virulent al lui H.-R.Patapievici, o reacţie compensatorie şi, în esenţă, sănătoasă, a sistemului  imunitar naţional.
___________________

       *) Gabriel Andreescu, Naţionalişti, antinaţionalişti... - O polemică în publicistica românească (Alexandru Paleologu, Fey Laszló, Daniel Vighi, Liviu Andreescu, Laurenţiu Ulici, Dan Oprescu), Ed. Polirom, Iaşi, 1996, 192 p., 6000 de lei