LIMBA ROMĀNĂ, IERI ŞI AZI
(semnalări)

         (Pe cei care, realmente, "urmăresc" rubrica de faţă, īi anunţ că īn centrul viitoarelor comentarii se vor afla Andrei Oişteanu şi, respectiv, Ted Anton. Acum, īnsă, mă bate gīndul că e potrivit ca īn această săptămīnă să vă semnalez cīteva opuri proaspete - cu o excepţie - referitoare la limba romānă).

        Excepţia e un studiu mai vechi (conceput din 1988, apărut īn carte, amplificat, īn 1994) al lui Sorin Antohi, intitulat Cuvintele şi lumea. Constituirea limbajului social-politic modern īn cultura romānă, aflat īn volumul Civitas imaginalis - Istorie şi utopie īn cultura romānă, Ed. Litera, pp.136-174), volum pe care mă mustru că nu l-am consemnat la timpul său. Studiul este de o densitate excepţională şi ceea ce-mi pot permite aici e o fugace ochire. Sorin Antohi investighează ce s-a īntīmplat cu limba romānă īn prima jumătate a sec. al XIX-lea, īn special īntre 1821 şi 1849, de pe meterezele unei fenomenologii hermeneutice. De ce acea perioadă? Pentru că, aşa cum scria Albina romānească īn 1844, "şepte milioane de romāni sunt cuprinşi de febra filologică şi necontenit se īndeletnicesc a-şi lămuri limba, scriptura şi istoria". Sau, cu o butadă a lui Sorin Antohi, fiecare logofăt devine logothet, fondator de limbă. Era o vreme de mutaţii brutale, de "amestec al limbilor" (Ion Codru Drăguşanu), terminologia feudală şi fanariotă agoniza, cea modernă prolifera năucitor de polimorf. Intelighenţia purtătoare de suflu nou fie sădeşte păduri de vocabule noi, glosate insistent şi ostentativ spre a fi elucidate şi impuse opiniei publice (ceea ce mass-media de azi nu fac īndeajuns!), fie dă curs paroxistic procedeului derivării, ceea ce-l face pe autor să vorbească īndreptăţit de o "creolizare a romānei" (p.142) īn epocă, fie recurge la o "sinonimie sauvage", īntr-o veritabilă "beţie a posibilului" lingvistic. Şcoala Ardeleană dăduse Schwung-ul decisiv primenirii limbii (fără a diminua meritul lui Cantemir), moldovenii şi regăţenii īnteţesc flacăra iluministă (Negruzzi, Ghica, Kogălniceanu, Asachi),  filologia alimenta ideologia şi viceversa, lupta cu "neajungerea" limbii e spectaculoasă şi rezultatul e un idiom de tranziţie (Şt. Cazimir), o "lingua franca a unei lumi heteroclite" (p.138), o "limbă nehotărītă" (p.140), bulversată iniţial īntre bonjurişti şi tombatere, trecīnd īnsă vertiginos de la un esperanto cosmopolit şi pestriţ (ocidentalo-balcanic), de la un pidgin euro-mălăieţ, la supleţile şi rafinamentele de doar după cīteva decenii ale unui Eminescu. Sorin Antohi face cu mīnă sigură analiza ideo-, filo- şi sociologică a acestui fascinant fenomen, cu multe corespondenţe (mutatis mutandis) īn ziua de azi, căci (nu-l citez prima oară aici pe Croce) ogni vera storia e storia contemporanea.

*

        A doua carte pe care vreau s-o semnalez este Gramatica limbii romāne  a profesorului Dumitru Irimia, apărută recent la Ed. Polirom din Iaşi. Fireşte că nu se cuvine să intru aici īn detaliile unui adevărat tratat de gramatică (544 de pagini cu corp mic). Ceea ce socot că trebuie să ştie cititorii Dilemei este că īntreg cuvīntul introductiv al autorului este consacrat unei singure probleme, şi anume: caracterul incorect şi arbitrariu, din punctul de vedere ştiinţific, al Hotărīrii Academiei Romāne din 17 februarie 1993 privind redarea īn scris a sunetului ī prin literele ā şi ī, īn funcţie de poziţia lor īn cuvīnt. Concluziile prof. Dumitru Irimia sunt tranşante: "1.Modificările au fost impuse cu mijloace şi prin modalităţi intrīnd īn contradicţie cu principii fundamentale ale desfăşurării autentice a vieţii ştiinţifice şi culturale īntr-o societate deschisă şi matură. 2.Modificările nu au īntemeiere ştiinţifică". La punctul 1, autorul arată că Academia anilor ‘90-’93 a ignorat "total şi arogant" opinia facultăţilor şi a institutelor filologice, a lingviştilor romāni şi străini (E.Coşeriu, Alf Lombard, Mioara Avram, Ion Coteanu etc.), apeluri ale unor conferinţe şi congrese filologice. Argumentaţia la punctul 2 se sprijină pe autoritatea marilor cărturari sau literaţi (Al.Philippide, G.Pascu, A.Scriban, E.Lovinescu) care au folosit consecvent, īncă de la īnceputul acestui secol (deci nici o legătură cu vreo decizie "comunistă"!)  litera ī (exceptīnd cuvīntul romān şi familia sa) sau care au pledat, īn acest sens, pentru simplitatea sistemului ortografic romānesc pe principiul fonetic (Maiorescu, Rădulescu-Motru, Scriban). Urmează argumentele care ţin de caracterul sistemic al limbii, imbatabile, ca de exemplu: alternanţele ī/i (tīnăr-tineri, cuvīnt-cuvinte, sfīnt-a sfinţi, vīndut-a vinde); ī ca variantă populară a lui i (simt-sīmt, ţine-ţīne, stinge-stīnge); gerunziul (iubind-urīnd) ş.a., toate probīnd adīnca congruenţă dintre i şi ī īn limba romānă şi aberanţa īnlocuirii celui din urmă cu ā. Nădăjduiesc ca apariţia acestei gramatici să relanseze discuţia asupra inutilităţii şi "nocivităţii" (īn plan logic, ştiinţific, didactic) a lui ā şi revenirea, cīt nu e prea tīrziu, la bun-simţ.

*

        Īn ciclul "Limba romānă şi relaţiile ei cu istoria şi cultura romānilor" din cadrul "Conferinţelor Academiei Romāne", Mioara Avram a susţinut prelegerea Anglicismele īn limba romānă actuală, publicată de curīnd īn broşură de Ed. Academiei Romāne. După cīte "valuri" produce subiectul īn opinia publică, lucrarea ar fi trebuit să aibă un tiraj de masă! Foarte multă lume e necăjită de coca-colizarea limbajului de azi, şi nu īntotdeauna mīhnirea e neīntemeiată. Mioara Avram tratează chestiunea cu impecabilă cumpătare, găsind drumul cuvenit īntre alarmă şi īnţelegere. Autoarea trece īn revistă mai īntīi "rudele" bătrīne ale nou-venitelor anglicisme (ex.: marketing - marfă, marchidan, miercuri, iarmaroc, mercerie). Este respinsă etichetarea maniheistă: "utile" şi "inutile", dar dubletele sunt considerate fără rost (cazinou-casino, discont-discount, budincă-pudding etc.). Periculos este abuzul cantitativ de termeni englezeşti, care opacizează multora textul. O secţiune amplă e dedicată modalităţilor de adaptare a īmprumuturilor din engleză (leader-lider, match-meci, out-aut, safe-seif); aici persistă īncă multe dificultăţi şi ezitări. Ca şi īn privinţa calcurilor gramaticale sau a coliziunilor omonimice (promovare =? reclamă; bord =? conducere; formal =? oficial; training =? antrenament). Nu sunt neglijate influenţele īn materie de  formare a cuvintelor sau de frazeologie şi stilistică. Bref, un studiu care pică la ţanc, descriind şi desluşind cu rigoare cartesiană un subiect larg şi īn plină desfăşurare.