|
CÎNTUL XI
Grămezi de stînci în prăpăstiosul loc ne
întîmpinau, rănindu-ne mirosul
pe culmea-acestei mài cumplite ocne,
11-4
ce din străfund își exhala prinosul
de aburi împuțiți, grețoase-îndemne
de-a ne adăposti, de silă,-în dosul
11-7
unei înalte lespezi, cu-aste semne:
“Pe Anastasie papa-îl am în pază,
de Fotie împins pe căi nedemne.”
11-10
“-O vreme, coborîrea ne-o retează
scîrbosul damf, pînă se-obișnuiește
trupul cu el, și-apoi nu mai contează.”
11-13
Așa a spus, iar eu: “-Atunci găsește
ceva să umple clipele pierdute
cu un folos.”Și-a zis: “-Găsesc, firește.”
11-16
“-Strîng bolovanii-acestui cerc ce pute
trei cercuri - începu - înghesuite
din ce în ce, ca-în rîpele trecute,
11-19
și toate gem de duhuri osîndite;
iar spre a-ți fi de-ajuns numai uitatul,
îți spun de ce și cum sunt chinuite.
11-22
Oricărui rău, urît de Prea Înaltul,
țel ’i-e doar strîmbătatea; și-l atinge
ori înșelînd ori vătămînd pe altul.
11-25
Înșelăciunea doar pe om ’l-împinge,
de-aceea mai crunt cerul o-înfierează
și chin mai hîd pe-înșelători îi stinge.
11-28
Pe violenți în primul cerc i-așează.
Dar cum trei părți lovite pot să fie,
în rotocoale trei îl divizează.
11-31
Lui Dumnezeu, aproapelui sau ție
poți dăuna - pieptiș sau în avere,
cum ai să înțelegi din ce-o să vie.
11-34
Pe-aproape-îl poți ucide, sau durere
poți să-i aduci, iar lucrurilor sale
ruină, jaf, distrugeri, incendiere...
11-37
Deci, cei cu fapte-ori gînduri criminale,
tîlhari și hoți, în primul cerc ’și-au hăul,
și-s împărțiți pe soiuri bestiale.
11-40
Dar omu’-își poate sieși fi călăul,
sau bunurilor lui. De-aceea-i strînge
al doilea cerc pe cei ce-și caină răul
11-43
de-a fi vărsat în lume propriul sînge
sau irosit la joc agonisirea
ce,-în locsă-i fericească,-îi face-a plînge.
11-46
Poți vătăma, apoi, Dumnezeirea
cu-afurisenii ori huliri perfide
sau terfelind suprema lege, firea.
11-49
De-aceea, brîul cel mai strîmt închide
Sodoma, Càorsa și pe cei care
mînjesc ce-i sfînt prin spusele fetide.
11-52
Înșelăciunea e necruțătoare
cu cel ce-o face și cu cel ce-o-îndură,
de are-în om încredere ori n-are.
11-55
Păcatul cel din urmă-i o ruptură
a lanțului iubirii între oameni;
astfèl, al doilea cerc e-adunătură
11-58
de ipocriți, vraci, hoți, codoși și fameni,
lingușitori și vînzători de sfinte,
escroci, lichele și-alte-otrepe-asameni.
11-61
Două iubiri întínă cel ce minte
pe-încrezător: sădita de natură
și cea dintr-ale vieții legăminte;
11-64
de-aceea,-în cea mai joasă fundătură
din Univers îi mistuie Satana
pe trădători, în purure tortură.”
11-67
“-Prea limpede-i”, am spus spre mantovana
mea călăuză, “-această împărțire
a șlehtelor ce umplu subterana.
11-70
Dar spune-mi, cei din gîrlă,-în năclăire,
și cei purtați de vînt, bătuți de ploaie
și cei ce se insultă în ciocnire,
11-73
de ce nu-s în cetatea de văpaie
dacă-s urîți de Domnul deopotrivă?
Iar dacă nu-s, de ce-i ține-în puroaie?”
11-76
Dar ghidu’-a spus: “-Ți-e gîndul în derivă?
Ești ca nicicînd mai rătăcit la minte...
sau altor frămîntări le e captivă?
11-79
Nu-ți amintești bogatele cuvinte
din Etică, elina ta știință,
de trei porniri odioase vrerii sfinte:
11-82
cruzime, ne’nfrînare, rea-credință?
Pe-a doua El mai blîndă o socoate,
de-aceea-i și mai blîndă-a sa sentință.
11-85
Dacă ți-s limpezi tîlcurile toate
și n-ai uitat nici cine sunt acei
ce-și trag osînda-afară din cetate
11-88
ai să-înțelegi de ce acești mișei
aparte stau și pentru ce Fatala
Justiție mai slab lovește-în ei.”
11-91
“-O, soare, tu, ce-alungi din ochi negreala,
lumina ta mi-e toată bucurie,
și-mi place a ști la fel ca îndoiala.
11-94
Dar să-mi mai spui, despre cămătărie:
de ce-i e Celui Sfînt nesuferită,
jignind înalta sa mărinimie?”
11-97
“-Filosofia,-îmi spuse, deslușită,
vorbește-ades (cui are mintea coaptă)
că-întreaga față-a Firii-i plămădită
11-100
de Mintea Sfîntă și măiastra-I Faptă
și dacă-în fizică-i faci drum privirii,
găsi-vei negreșit, pe-o primă treaptă,
11-103
că fapta voastră-în veci urmează Firii
cît poate-un prunc pe dascăl. Deci, ea vine
nepoată oarecum Dumnezeirii.
11-106
Din ele amîndouă se cuvine
-cum spune și-al Genezei verb de aur -
să-și tragă omul țel și căi spre bine.
11-109
Dar cum zaraful bate alt coclaur,
neluînd nici Fire și nici Faptă-în seamă,
el nu-i nici unui bun pe lume faur.
11-112
Dar hai să mergem, drum întins ne cheamă,
Peștii sclipesc de-acum pe-a zării dungă
și Carul Mare-Apusului dă vamă,
11-115
iar calea rîpei noastre încă-i lungă. |
CANTO XI
In su l'estremita d'un'alta ripa
che facevan gran pietre rotte in cerchio
venimmo sopra piu crudele stipa;
e quivi, per l'orribile soperchio
del puzzo che 'l profondo abisso gitta,
ci raccostammo, in dietro, ad un coperchio
d'un grand'avello, ov'io vidi una scritta
che dicea: "Anastasio papa guardo,
lo qual trasse Fotin de la via dritta".
«Lo nostro scender conviene esser tardo,
si che s'ausi un poco in prima il senso
al tristo fiato; e poi no i fia riguardo».
Cosi 'l maestro; e io «Alcun compenso»,
dissi lui, «trova che 'l tempo non passi
perduto». Ed elli: «Vedi ch'a cio penso».
«Figliuol mio, dentro da cotesti sassi»,
comincio poi a dir, «son tre cerchietti
di grado in grado, come que' che lassi.
Tutti son pien di spirti maladetti;
ma perché poi ti basti pur la vista,
intendi come e perché son costretti.
D'ogne malizia, ch'odio in cielo acquista,
ingiuria e 'l fine, ed ogne fin cotale
o con forza o con frode altrui contrista.
Ma perché frode e de l'uom proprio male,
piu spiace a Dio; e pero stan di sotto
li frodolenti, e piu dolor li assale.
Di violenti il primo cerchio e tutto;
ma perché si fa forza a tre persone,
in tre gironi e distinto e costrutto.
A Dio, a sé, al prossimo si pone
far forza, dico in loro e in lor cose,
come udirai con aperta ragione.
Morte per forza e ferute dogliose
nel prossimo si danno, e nel suo avere
ruine, incendi e tollette dannose;
onde omicide e ciascun che mal fiere,
guastatori e predon, tutti tormenta
lo giron primo per diverse schiere.
Puote omo avere in sé man violenta
e ne' suoi beni; e pero nel secondo
giron convien che sanza pro si penta
qualunque priva sé del vostro mondo,
biscazza e fonde la sua facultade,
e piange la dov'esser de' giocondo.
Puossi far forza nella deitade,
col cor negando e bestemmiando quella,
e spregiando natura e sua bontade;
e pero lo minor giron suggella
del segno suo e Soddoma e Caorsa
e chi, spregiando Dio col cor, favella.
La frode, ond'ogne coscienza e morsa,
puo l'omo usare in colui che 'n lui fida
e in quel che fidanza non imborsa.
Questo modo di retro par ch'incida
pur lo vinco d'amor che fa natura;
onde nel cerchio secondo s'annida
ipocresia, lusinghe e chi affattura,
falsita, ladroneccio e simonia,
ruffian, baratti e simile lordura.
Per l'altro modo quell'amor s'oblia
che fa natura, e quel ch'e poi aggiunto,
di che la fede spezial si cria;
onde nel cerchio minore, ov'e 'l punto
de l'universo in su che Dite siede,
qualunque trade in etterno e consunto».
E io: «Maestro, assai chiara procede
la tua ragione, e assai ben distingue
questo baratro e 'l popol ch'e' possiede.
Ma dimmi: quei de la palude pingue,
che mena il vento, e che batte la pioggia,
e che s'incontran con si aspre lingue,
perché non dentro da la citta roggia
sono ei puniti, se Dio li ha in ira?
e se non li ha, perché sono a tal foggia?».
Ed elli a me «Perché tanto delira»,
disse «lo 'ngegno tuo da quel che sole?
o ver la mente dove altrove mira?
Non ti rimembra di quelle parole
con le quai la tua Etica pertratta
le tre disposizion che 'l ciel non vole,
incontenenza, malizia e la matta
bestialitade? e come incontenenza
men Dio offende e men biasimo accatta?
Se tu riguardi ben questa sentenza,
e rechiti a la mente chi son quelli
che su di fuor sostegnon penitenza,
tu vedrai ben perché da questi felli
sien dipartiti, e perché men crucciata
la divina vendetta li martelli».
«O sol che sani ogni vista turbata,
tu mi contenti si quando tu solvi,
che, non men che saver, dubbiar m'aggrata.
Ancora in dietro un poco ti rivolvi»,
diss'io, «la dove di' ch'usura offende
la divina bontade, e 'l groppo solvi».
«Filosofia», mi disse, «a chi la 'ntende,
nota, non pure in una sola parte,
come natura lo suo corso prende
dal divino 'ntelletto e da sua arte;
e se tu ben la tua Fisica note,
tu troverai, non dopo molte carte,
che l'arte vostra quella, quanto pote,
segue, come 'l maestro fa 'l discente;
si che vostr'arte a Dio quasi e nepote.
Da queste due, se tu ti rechi a mente
lo Genesi dal principio, convene
prender sua vita e avanzar la gente;
e perché l'usuriere altra via tene,
per sé natura e per la sua seguace
dispregia, poi ch'in altro pon la spene.
Ma seguimi oramai, che 'l gir mi piace;
ché i Pesci guizzan su per l'orizzonta,
e 'l Carro tutto sovra 'l Coro giace,
e 'l balzo via la oltra si dismonta».
|
